Carari spre un nou inceput

„Oare trebuie sa pierzi

Pentru a sti ce vrei

Oare trebuie sa plangi

Sa nu crezi in ei

Uneori simti ca nai vrea

Sa te mai ridici

Poate totusi nai dori sa ramai aici”

Toate lucrurile trec. Toate lucrurile se schimba. Orice ai vrea sa faci, gandeste-te la viitor. Micile pasiuni nu sunt necesare, dar sunt parte din noi. Si poate ceea ce facem azi e opusul a ceea ce vom face maine, peste un an sau peste 20, dar ne vom regasi in fiecare, gest, zambet, mesaj, in fiecare zi traita acum sau altadata. Si aceia vom fi tot noi, copii, adolescenti, adulti, dar schimbati. Si atunci, la fel ca acum, vom renaste cu fiecare amintire.

Pornim spre o lume care ne asteapta de mult, fie ca pornim impreuna sau nu. In sufletele noastre, oricat de departe, oricat de adanc, vom ramane aici, pe holurile scolii, in clasa sau in micile noastre escapade din pauze, vom ramane copii visand, razand, glumind, dar cel mai important, vom ramane impreuna. Noi… o luam pe drumuri diferite, dar poate cararile noastre se vor intersecta vreodata.

Amintirile se sterg, lasand loc altor amintiri, prietenii dispar, lasand loc altor prieteni, noi absolvim, evoluam si ne maturizam. Vedem anii cum trec, ii numaram, ii insemnam in minte, in ganduri, in fapte, in carti, ii oglindim in suflet, in memorii, in pagini si zambim privind inainte si inapoi. E mereu un nou inceput, mereu sfarsitul unei prapastii care nu ne lasa sa ne intoarcem. Privim inainte, pasim, deschidem usi, ne construim universul caramida cu caramida. Escaladam lumini, umblam prin tunele, inotam spre zambete. Azi suntem aici, dar unde vom fi maine?

Sunt lucruri pe care nu vrem sa le uitam, dar le putem pastra mereu cu noi? Ne incuiem trecutul in sertare de lemn negru, dar ce se intampla daca pierdem cheia? Tot ce am trait ramane acolo, chiar daca noi nu vedem? La asta nu exista hoti?

Mi-e frica de multe lucruri, am multe regrete, dar acum regret ca nu pot sa raman aici si mi-e frica sa merg mai departe. As plange daca as stii sa ma ajuta cu ceva. Aleg usa mai mare, chiar daca se impinge mai greu, si poate in spatele ei e altceva decat un cufar cu serpi. Intr-o zi, si voi va trebui sa alegeti si sper sa deschideti aceiasi usa. Si cine stie, poate ne intalnim la capatul tunelului. Sunt sigura ca pe drum vor fi si geamuri si ne vom mai vedea. Daca da, promiteti-mi ca o sa le deschidem si o sa vorbim, nu ca in trecut.

Stiu despre fiecare cate un lucru, si poate pe unele le stiu doar eu. Stiu ca n-am fost mereu asa. Am fost certati, ne-am impacat, ne-am certat iar si iar ne-am impacat. Am avut momente in care faceam un pas inainte si doi inapoi. Am avut momente in care faceam doar pasi inapoi. N-am avut niciodata timp sa ne oprim, sa privim in jur. Poate am fi vazut mai mult decat un grup de copii galagiosi. Poate am fi vazut ce-am vazut in ultimele cateva luni. O familie mare si unita. Si sper ca asa sa si ramanem, pentru ca eu o sa va port mereu in suflet. Love you, girls!!!