Hey! Ma intreb ce mai faci. Ma intreb daca mai zambesti. Ma intreb daca mai scrii. Imi e dor de simplitatea cu care priveai lumea zambind in dimineata aia... Poate o sa scrii o carte despre mine. Poate o sa scriu o carte despre tine. Dar asta nu conteaza. Te caut pe strada de fiecare data cand trec pe acolo. Si pe undeva esti, doar ca nu te vad eu. Ioana zice ca sunt nebun. Nu sunt nebun. Sunt optimist. Si tu esti la fel. Cautai ceva, dar nu cu privirea pierduta dupa ceva ce nu gaseai. Cautai ceva ce gaseai peste tot, te astepta in fiecare, dar iti placea. Ai gasit acel ceva in mana mea. Iti pacea sa te bata soarele – de ce? Era octombrie, de ce cautai lumina soarelui? Si tu m-ai intrebat de ce. Pentru ca nu imi place toamna, e prea trista pentru mine, e prea trista si pentru zambetul tau. Nu sunt nebun, dar nu ma asteptam sa te gasesc in izolarea ta fata de oamenii din jur. Era si izolarea mea, dar altfel nu te-as fi observat. Continui sa ma gandesc la tine uneori. Dar o sa ne mai vedem intr-o zi, si o sa ma recunosti si o sa te recunosc. Poate la lansarea cartii tale. Nu mai stiu unde stai acum. Dar ai un apartament luminos in care stai singura, pentru ca deseori te scufunzi in foile tale. Zambesti pentru ca asa esti tu. Dar nu te condamna nimeni.
Si imi lipsesti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu